Corfu, cea mai verde insula a Greciei




Corfu se afla pe coasta vestica a Greciei, in nordul Marii Ionice. Multi nu stiu ca aceasta insula, cu o suprafata de aproximativ 600 de kilometri patrati, este mai aproape de Albania (la doar doi kilometri distanta) decat de coasta Greciei. Corfu este o destinatie binecunoscuta in intreaga lume. Insula a fost intens prmovata turistic fiind, la un moment dat, una dintre cele mai distinse atractii turistice ale Greciei. Astazi insula miraculoasa reprezinta un paradis turistic. In Corfu preturile sunt mici, natura generoasa, serviciile excelente, plajele largi si primitoare, iar facilitatile turistice depasesc cu mult standardele balcanice.
  • Corfu, cu o lungime de aproximativ 63 de kilometri si cu o latime de 28, gazduieste peste 30 de statiuni turistice capabile sa satisfaca orice pretentie. Diversitatea – acesta este marele atu al insulei. Fie ca vorbim de nordul, de vestul, sudul sau estul insulei, exista statiuni special dedicate familiilor cu copii sau, dimpotriva, tinerilor dornici de distractie. Muntii impaduriti coboara direct in marea limpede de un azuriu tare, plajele acoperite cu nisip fin sunt, multe dintre ele, inca salbatice, in timp ce in statiunile dezvoltate luxul si bunul-gust domneste pe fiecare centimetru patrat. Corfu are de toate pentru toti – restaurante si muzee, parcuri si situri arheologice, legende, traditii si modernism. Peisajele incredibile garanteaza un efect vizual fascinant, hotelurile sunt unele dintre cele mai bune, iar localnicii sunt mereu pregatiti sa-ti zambeasca primitori si cordiali.

Capitala insulei, numita Corfu sau Kerkira, oras medieval, este si principalul port si cel mai mare oras din Insulele Ionice, avand aproximativ 30.000 de locuitori. In acelasi timp este si un oras modern, frumos si primitor, construit pe un promontoriu, stilul arhitectural fiind un amestec straniu de influente siciliene, venetiene, franceze si engleze, marturii a tot atatea dominatii straine, care s-au impletit cu traditiile si tehnicile locale. Un stil arhitectural unic, aducand si mai mult farmec localitatii. S-au pastrat foarte bine cladiri si vile vechi, elegante, palatele ce altadata erau proprietatea unor familii instarite, pietele amenajate in maniera franceza sau fortaretele, care in trecut aparau insula de atacuri.

Grecia


  • Conducerea sub influenta alcoolului: in cazul in care nivelul de alcool in sange este de peste 0,05% se considera fapta penala. Limita este de 0,02% in cazul conducatorilor auto care au obtinut permisul de mai putin de doi ani si pentru motociclisti.

  • Permisul de conducere: permisul romanesc este valabil in Grecia

  • Amenzi: politia aplica amenzi, dar nu le colecteaza la fata locului. Amenda trebuie sa fie platita la un birou al Trezoreriei Publice in termen de 10 zile.

  • Combustibil: benzina fara plumb si diesel sunt disponibile. Este interzis transportul combustibililor in recipienti. GPL nu poate fi utilizat pentru masinile particulare, ci numai la taxi. Cartile de credit sunt acceptate la majoritatea statiilor de benzina.

    Lumini: faza scurta se foloseste in conditii de vizibilitate redusa in timpul zilei. Utilizarea fazei lungi in orase este strict interzisa.

  • Motociclete: utilizarea farurilor de intalnire in timpul zilei este obligatorie. Purtarea de casti de protectie este obligatorie.

  • Asigurari: asigurarea de raspundere civila este obligatorie, Cartea Verde emisa in Romania este valabila in Grecia.

    Copii in masina: este interzis pentru copiii de peste trei ani si sub 1,50 m sa calatoreasca pe scaunul din fata al unui vehicul. Pentru copiii sub cinci ani trebuie sa se utilizeze sisteme de fixare corespunzatoare pentru greutatea lor in toate autoturismele, camionetele si vehiculele de marfa, cu exceptia cazului cand calatoresc pe bancheta din spate a unui taxi. In caz contrar, copiii nu pot fi transportati.

  • Centura de siguranta este obligatorie atat pentru pasagerii din fata cat si pentru cei din spate.


  • Limite de viteza in Grecia: in localitati - 50 km/h pentru autoturisme, 40 km/h pentru motociclete. In afara localitatilor - de la 90 km/h la 110 km/h pentru autoturisme, 70 km/h pentru motociclete; pe autostrazi - 130 km / h pentru autoturisme si 90 km/h pentru motociclete

  • Echipamente obligatorii in Grecia:

    • Extinctor
    • Trusa de prim ajutor
    • Triunghi reflectorizant

  • Alte reguli / cerinte in Grecia:

    Puteti fi amendat pentru folosirea abuziva a claxonului.

    Utilizarea sau detinerea sistemelor anti-radar sau de detectare a radarului de catre conducatorii mijloacelor auto pe drumurile publice din Grecia este interzisa prin lege. Fapta constituie infractiune si se pedepseste cu amenda de pana la 2.000 euro (art. 103 din Codul Rutier elen prevede si retinerea pe loc a permisului de conducere pentru o perioada de 30 zile, precum si retinerea actelor masinii si a placutelor de inmatriculare auto pentru 60 zile).
    Aveti grija unde parcati! Parcarea ilegala se pedepseste cu o amenda cuprinsa intre 40-150 euro, la care se adauga confiscarea placutelor de inmatriculare pentru o perioada de 20 de zile, precum si plata taxei de parcare pentru acest interval de timp.



  • Ambasada Romaniei in Republica Elena

    Adresa: 7, Rue Emmanoil Benaki, Paleo Psychico, 15452 Athenes
    Telefon: 0030210 677.4035; 672.8875; 672.88.79
    Fax: 672.8883
    Web: http://atena.mae.ro
    E-mail: secretariat@romaniaemb.gr

  • Consulatul General al Romaniei din Salonic
    Adresa: Santas nr.16, Panorama - Thessaloniki
    Cod postal: 55236
    Telefon: 0030 2310 340088; 340089
    Fax: 0030 2310 332060
    E-mail: romcons@otenet.gr.
    Web site: http://salonic.mae.ro/

Greece - explore your senses

Oferta de locuri de muncă în străinătate s-a dublat faţă de anul trecut


  • Actualul context economic face ca tinerii şi studenţii să îşi vadă viitorul departe de graniţele României şi să plece pentru a munci în străinătate pe anumite perioade de timp. Piaţa muncii de afară le oferă tinerilor români domenii variate de muncă, de la hoteluri şi restaurante, la business, management
şi marketing. De aceea, locurile de muncă pentru afară s-a dublat anul acesta faţă de 2009, pentru anumite ţări, iar la altele a înregistrat creşteri de 10 sau 25%. Antena3.ro a stat de vorbă cu două agenţii care se ocupă cu programele work&travel (munceşte şi călătoreşte - n.r.) şi vă prezintă situaţia locurilor de muncă din străinătate, pentru absolvenţii şi studenţii români.

Situaţia din România de un an şi jumătate încoace, împreună cu măsurile de reducere a salariilor din sectorul public, al pensiilor, fondului de şomaj şi al indemnizaţiilor pentru copii determină tinerii din ţara noastră să-şi vadă de viaţă pe alte meleaguri. Grecia, Spania, Italia, Franţa, SUA ori Canada sunt destinaţiile principale pentru joburi bune şi salarii pe măsură, iar ofertele din aceste state sunt variate, de la joburi în hoteluri sau restaurante, la locuri de muncă la corporaţii, pe domeniile de business, management sau marketing.

  • Joburile din Grecia s-au dublat

"Anul acesta, toate joburile pentru străinătate sunt în creştere. Astfel, în prima parte a anului 2010, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul joburilor pentru Grecia s-a dublat şi a înregistrat cea mai mare creştere, în Spania au crescut cu 25%, iar în Franţa şi în SUA, locurile de muncă s-au ridicat ca număr cu 10-15%. Şi salariile au crescut în afară, cu câteva sute de euro", precizează pentru Antena3.ro Luana Cosma, coordonator de programe.

Ea adaugă pentru Antena3.ro că sunt două categorii de joburi, respectiv cele pentru studenţi şi cele pentru tinerii absolvenţi, iar pentru ambele categorii vârsta maximă de angajare în programele de work&travel este de 30 de ani. Dar au fost şi cazuri izolate, în care au aplicat persoane cu ani mai mulţi decât limita "legală" pentru proiect.

"Cei care sunt încă studenţi pleacă cu contracte pe perioade de 3-4 luni, în perioada din iunie până în octombrie şi au posturi de începători, în cadrul unui internship plătit, un fel de stagiu, iar tinerii absolvenţi pot pleca oricând, în orice perioadă a anului, timp de 6, 12 sau 18 luni, pe joburi full-time, după care îşi pot prelungi contractul, dacă vor", mai zice Cosma pentru Antena3.ro.

Poziţii bune pe domenii de business, cu salarii de 1600 de euro de lună

  • Marea parte a studenţilor lucrează în Grecia, Spania sau Italia în hoteluri, baruri sau restaurante, pe post de chelneri ori recepţioneri şi pot câştiga până la 550 de euro pe lună, faţă de 400, cât era salariul lunar anul trecut şi au incluse în job cazarea
şi masa. În cazul în care lucrează în Franţa, pe domenii de business, turism, management sau marketing, ei pot câştiga 1600 de euro lunar, faţă de 1500, cât era remuneaţia anul trecut, caz în care cazarea şi masa nu sunt asigurate.

"În ceea ce priveşte joburile pentru America, tinerii pot câştiga între 1300 şi 2000 de dolari pe o lună, dar au fost cazuri în care ei au câştigat fiecare şi 10.000 de dolari lunar, pentru că şi-au luat două joburi în paralel", explică Luana Cosma pentru Antena3.ro.

Voluntari în taberele de urşi panda din China sau profesor de engleză pentru copiii chinezi

  • Alte joburi în afară, diferite faţă de cele standard, sunt şi ele căutate, mai puţin, dar în acelaşi timp în creştere faţă de anul trecut.

Astfel, Luana Cosma detaliază pentru Antena3.ro că tinerii şi studenţii sunt interesaţi şi ţări precum China sau Australia şi de de voluntariat, de exemplu în tabăra de urşi panda din China şi de joburi precum asistenţi medicali şi traineri de limba engleză pentru copiii chinezi. În China plata se face în funcţie de program, iar în Australia, unde tinerii pot munci în restaurante ori hoteluri, plata este între 8 şi 14 dolari australieni pe oră.

Bonusuri de 50% dacă rămâi peste program

Radu Contineanu, office manager la Student Travel Bucureşti confirmă pentru Antena3.ro că numărul studenţilor înscrişi în programul Work&Travel s-a dublat în acest an faţă de anul trecut şi spune că, în comparaţie cu 2009, salariile au rămas la fel pentru SUA, adică între 7,25 şi 9,50 de dolari pe oră, la un număr de 40 de ore.

"Firmele din SUA, care angajează tineri români în turism şi servicii, de exemplu asistent de vânzări, chelneri, room-service sau personal pentru pază, le oferă angajaţilor un bonus de 50%, dacă ei aleg să rămână peste program", adaugă Contineanu pentru Antena3.ro.

Deşi oferta pentru locurile de muncă în străinătate este variată şi tentantă, totuşi o parte dintre ele rămân neocupate, din cauza barierei lingvistice.

"De exemplu în Franţa, foarte mulţi tineri nu iau joburile pentru că nu cunosc limba franceză, iar astfel posturile rămân neocupate. Marea parte a tinerilor şi studenţilor cunosc engleza, iar pentru ei este un test important de admitere la job, pentru că altfel nu ajung să semneze contractul", concluzionează Laura Cosma pentru Antena3.ro.

Insula Santorini îşi aşteaptă turiştii în ciuda crizei


Perla Greciei - Insula Santorini îşi aşteaptă turiştii. Lumea nu vorbeşte de criză acolo, dar o simte. Hotelierii au scăzut preţurile şi se dau peste cap să ofere cele mai bune servicii. Mai greu este pentru micii comercianţi care abia îşi mai menţin afacerile. Toţi dau vina pe guvernanţi care nu au ştiut să gestioneze criza şi au fost nevoiţi să se împovăreze prin imprumutul de 110 miliarde de euro. Turiştii, însă, ştiu doar că în Santorini, cea mai scumpă insulă grecească, privesc cel mai frumos apus de soare din lume.

Când ajungi în Santorini, pui piciorul pe un munte de stânca, simţi mirosul marii Egee ori te mângâie un vânt foarte cald. O imagine dramatică de deşert pe care sunt construite hoteluri, toate albe. Imagine pe care o văd milioane de turişti anual.

Deşi e doar începutul sezonului estival, hotelurile sunt pline, chiar dacă preţurile nu sunt tocmai mici. ?Cred că Santorini este un pic mai scumpă în general decât alte insule grecesti, dar (...) daca vezi priveliştea asta nu o poţi plăti cu bani?, spune o turistă.

Însa, criza nu a ocolit insula. Hotelierii au mai tăiat din preţuri, ca să atraga şi mai mulţi turişti. În plus, mizează pe un peisaj de vis şi pe serviciile ireproşabile. E singura lor şansă.

"Noi avem mai multe rezervări, chiar dacă e criză. Ca să vă dau un exemplu, pentru iunie avem 87% din hotel rezervat", a declarat managerul unui hotel.

Agenţiile de turism nu au lăsat din preţ, dar măcar nu l-au crescut, în comparaţie cu anul trecut.

În mai sau octombrie sunt peste 30 de grade ziua, iar o vacanţă all inclusive costă între 400 şi 1.000 de euro de persoană. Însă, în vârful sezonului, din iunie până în septembrie o săptămână costă între 1.200 şi 2.100 de euro de persoană.

Criza, însă, a lovit mai mult în oamenii care au un mic negoţ. Cel mai bine se vede dacă intri în magazinele lor. E gol, deşi de acolo poţi cumpăra cel mai ieftin. Iar cei care au maşini, motociclete sau atv-uri de închiriat, o afacere care mergea strună pâna acum, au redus preţurile la nivelul de acum 3 ani.

sursa aici

Kos

Work & Travel @ Koss




Kos este destinatie ideala pentru vacanta ideala. Cu diferite plaje, statiuni, stilul de viaţa si obiectivele turistice Kos este una dintre cele mai frumoase din insulele grecesti.Insula este renumita pentru vegetaţia deasa si climatul temperat si aceasta a fost caracterizata de catre doctorul roman Gallino ca cel mai temperat loc din lume. Kos are o selectie larga de hoteluri si apartamente pentru a satisface toate cerintele si bugetele, daca esti in cautarea unui statiuni de lux sau a unei statiuni traditionale

  • TAVERNE | PUB-URI | CLUBURI DE NOAPTE

Exista o varietate de taverne si restaurante traditionale pentru a incerca gustarile grecesti. Insula Kos noaptea transforma intr-o parte diferite baruri, pub-uri si cluburi de noapte. Daca ai nevoie de o noapte mai relaxanta departe de centru, sunt baruri cu privelisti mununate.


  • Insula Kos sau Cos este una din cele douasprezece insule, si probabil singura care rivalizeaza cu Rodos in privinta popularitatii. Capitala insulei, care se numeste tot Kos, se afla in partea de nord-est. Desi este un oras destul de modern, are cateva locatii destul de bine conservate si ruine valoroase datand din epocile romana si greaca clasica. Aflati mai mult despre orasul Kos...

Kos este insula lui Hipocrate, parintele medicinei, a treia ca marime dupa Rodos si Karpathos - dimensiunile insulei Kos sunt 40 km lungime si 8 m latime. Pe langa plaje magnifice, pe insula se afla multe monumente si vestigii ale epocilor trecute, ceea ce face din insula Kos o destinatie atractiva nu doar in Grecia ci si la nivel mondial.

  • Principalele localitati pe insula Kos sunt Kardamena, Kefalos - un sat montan cocotat deasupra marii si avand multe ruine preistorice, Tingaki, Antimachia - aici puteti vedea un alt castel al cavalerilor - Palaia Antimakhia, Mastihari, Marmari si Pyli - si aici se afla un castel al cavalerilor ordinului Sf Ioan; iar asezarile mai mici sunt Zia, Zipari - aici puteti vedea frumoasa bazilica Ayios Pavlos, Platani, Lagoudi si Asfendiou - un sat incantator de munte. Pamanturile fertile ale insulei au atras locuitori inca din timpuri stravechi. In epoca micena locuiau atatia oameni pe insula Kos, incat de aici au plecat 30 de corabii spre Razboiul Troian.

  • In secolele VII si VI i.e.n. insula Kos a prosperat ca aliat al oraselor puternice Ialysos, Kamiros si Lindos. Dupa un mare cutremur si dupa subjugarea persana, in 477 i.e.n. insula Kos a inregistrat o noua perioada de inflorire. Dupa moartea lui Hipocrat, insula a devenit faimoasa in lumea greaca prin Sanctuarul lui Asclepius - o scoala medicala ce perpetua invataturile lui Hiopocrat.

  • Tot pe insula Kos s-a nascut si Ptolemeu II al Egiptului, fapt ce a asigurat protectia Egiptului. In anul 130 i.e.n. insula Kos a cazut prada Romei, iar in primul secol e.n. era administrata de insula Rodos. In 1912 Kos a fost ocupata de italieni, insa a revenit Greciei in 1948.

  • Insula Kos este o destinatia ideala pentru o vacanta educationala pentru elevi, pentru catarari montane, sau pentru terapii naturiste si religioase. Insula Kos este indeosebi populara pe timpul verii, insa multe hoteluri opereaza pe tot parcursul anului, multi vizitatori preferand perioada mai pasnica din extra-sezon.

Statiunile de pe malul marii, barurile si cluburile, precum si plajele deosebite, va stau la dospozitie, gata sa va indeplineasca toate fanteziile. Orasele Kos, Kardamena si Lambi va asteapta cu bratele deschise. Pastrati insa putin timp si pentru a vizita interiorul insulei Kos - cabane izolate, plaje adapostite de cranguri luxuriante, sate linistite. Statiuni precum Marmari si Mastihari va ofera un amestec de desfatare pe plaja si stil rustic.

Work and Travel Grecia: Documente solicitate

Toti studentii vor trebui sa prezinte adeverinta de student (vizata pe anul universitar in curs), cazier judiciar, adeverinta medicala de la medicul de familie cu specificatia clinic sanatos, Certificatul provizoriu de inlocuire a cardului european de asigurari de sanatate! Acesta se obtine gratuit de la Casa de Asigurari de Sanatate de pe raza judetului in care aveti domiciliul. Click aici pentru model!

Important. Contractele de training primite de la partenerii nostri din Grecia, vor trebui stampilate de catre universitatile de care apartine fiecare student. Aceasta procedura revine exclusiv in sarcina studentilor!

AVERTIZARE 5 mai

  • Ministerul Afacerilor Externe atrage atenţia cetăţenilor români, care doresc să călătorească în Grecia, că astăzi, 5 mai 2010, toate zborurile aeriene internaţionale dinspre şi spre Aeroportul din Salonic vor fi blocate, iar ferry-boat-urile vor fi oprite la ţărm.

    Vor fi afectate de asemenea şi zborurile interne, precum şi circulaţia feroviară. Cursa Salonic - Bucureşti a fost suspendată în noptea de 4 spre 5 mai şi va mai fi suspendată şi în noaptea de 5 spre 6 mai.

    Transporturile şi comerţul din regiune sunt afectate din cauza protestelor sociale care au loc în această perioadă în Grecia.

1 Mai in Creta



@ Rethymno City